…caci inceputul inceputului e lung si inca neinteles.
(Intr-o zi, asa pe cand cuprinsul povestii noastre se derula de la sine, in drum spre noi, am trecut pe langa refugiul omului ce traieste intr-un patinoar-piscina. Imi amintesc de el, si-l amintesc pentru ca i-am facut aceasta promisiune muta. Poate tocmai din cauza faptului ca vizuina lui oscileaza intre cald-rece, face confuzia majora intre extreme, surprinzandu-l doar in pantaloni scurti pe cand eu abea daca ma vedeam de pe sub materiale. La prima vedere, as fi fost tentata sa spun ca-i un “ceva” cazut de pe “undeva” in cautarea drumului catre intoarcere. Fizic vorbind, un fel de Brutus narcisist, cu plete adunate intr-o coada la ceafa.)
Povestea asta-i despre noi, care in curand ne-am nascut acum tot atat timp.
Va urma.
