Anybody home?!

Am cel putin o tripla personalitate. Imi place asta.

Incerc sa resuscitez in noaptea asta una din ele.

” Sara pe care o cauti tu nu mai exista de mult” , imi spune cel pe care l-am crezut al meu. Detest oamenii care cred ca ma cunosc mai bine decat incerc eu sa o fac. Am realizat  facut multe. E timpul sa le povestesc. Nu incerca asta acasa… Viata arata mai bine privita cu ochi de inger. Nu-ti ridica tampla prea sus, s-ar putea sa ti-o umpli de riduri zilnice si sa-ti zdrobesti sufletul.

Inspir-expir. E greu. Ma simt stangace, desi scriu cu ambele maini. Mainile-mi par acum mai mature. O fii de la vicii? Da, am si eu, si noi. Cu totii. Iti recomand o melodie, daca inca le renegi.

Si pentru prima oara sunt presata. De timp, desi maine, ca in ultimele zeci de zile nu fac altceva decat sa lenevesc. Tantarii. Mancar ei nu s-au schimbat. La fel de nesuferiti. Doua lumini. Diferite, una calda alta rece.

Ma consolez, gandindu-ma ca am trecut la alt nivel. Prostii!

„Brutal heart’s” in fundal… O fi un semn. Sunt amuzanta? Nu! Sa dormim, zic!


Muza-mi spune: ” E normal. Tu esti poeta, esti complicata, atragi. A ales calea cea mai simpla.”

Citește în continuare

Luni

Astazi… Paris. Mii de bilute de mii de culori care m-au facut sa transpir. Alte idei, de afaceri. Materiale de toate culorile, texturile si dimensiunile posibile. Sute de tutoriale si tipare. Elastice, dantela, macrameu. Natura pentru imaginatie. Entuziasm pana la masina de cusut, strecuratoare de rabdare.

Fata din statia de 19 care danseaza pe varfurile cizmelor uzate, cu palarie si ochi falsi ca si ai mei, doar mai rotunzi s-a indragostit… de mine. In fir, gandurile se pot citi pe buze. Zambete in amintirea noptilor trecute, presupun. Nu exista oameni urati.

Si s-a intunecat, doar e anotimpul esarfelor justificate. Alerg cu spatele catre lume.

Un respiro. Doamne, ce frumos e! Miroase a ceata amestecata cu frunze umede. Si cantecele mele ce suna a victorie. Viata asta neobisnuit frumoasa atunci cand iesi din masa asta de frustrati, (prea)ocupati, stresati, cand iesi din tiparele trasate de ei, si te bucuri de lucruri simple si cu adevarat dragi sufletului tau.

Maine o pot lua de la capat, si mai bine, si poate am sa reusesc!


Exit ->

Mie imi place sa traiesc printre vise. Imi mai place cateodata sa traiesc foarte intens, haotic as putea spune. Cand vreau sa evadez, evadez. Am un numar. El ma duce in locuri dintr-o alta dimensiune, cu oameni ciudat de diferiti si mirosuri tari. Ma linistesc. Noi nu dormim, suntem primii ce dam „buna-dimineata” porumbeilor si dansam pe terasele goale din Piata care el stie ca-mi place tare.

„Ma distreaza umbrele noastre”, zice. „Sa nu te indragostesti de mine”, zic, sa nu uite ca-s in doliu.

Dupa-dimineata urmeaza nebunia de la casa cu molii, unde se beau prafuri albe cu apa de pe teava si copii care fac pipi noaptea in pantaloni te trag de cercei.

Un „dute-vino” infinit pana data viitoare cand apas zero… adica joi.


Rafale

Asa-i intre noi (care nu stiu cat timp va mai fi alcatuit din doi)…”o poveste incalcita”. Ieri furnicile mele imi incalzeau inima, iar azi s-a instalat in loc un stup de viespii ce nu ma mai lasa sa respir.

Imprevizibil.

Ma coplesesti apoi ma lasi pustie, pustie ca o padure uscata. Ma storci de tot ce-i in mine. Vorbesti, eu stau cuminte, cu barbia intre palme, cu ochii mari ca un copil si te absorb. De vise, de idei, de povestiri necunoscute, de tine. M-ai sculptat frumos, si-s mandra de mine, si iti si multumesc, dar nu vreau sa ma abandonezi in expozitia asta. M-am transformat sub ochii tai, nu? De ce nu te bucuri de mine? Nu mai vreau sa ratacesc printre copacii care lipsesc. Nu vreau sa-mi dai drumul acum cand am inceput sa ma bucur deplin de tine.

Asa suntem noi, rationali, dar sa sti ca nu e nimic rau in a lasa si inimile sa gandeasca in locul nostru…


Inceputul cuprinsului

…caci inceputul inceputului e lung si inca neinteles.

(Intr-o zi, asa pe cand cuprinsul povestii noastre se derula de la sine, in drum spre noi, am trecut pe langa refugiul omului ce traieste intr-un patinoar-piscina. Imi amintesc de el, si-l amintesc pentru ca i-am facut aceasta promisiune muta. Poate tocmai din cauza faptului ca vizuina lui oscileaza intre cald-rece, face confuzia majora intre extreme, surprinzandu-l doar in pantaloni scurti pe cand eu abea daca ma vedeam de pe sub materiale. La prima vedere, as fi fost tentata sa spun ca-i un „ceva” cazut de pe „undeva” in cautarea drumului catre intoarcere. Fizic vorbind, un fel de Brutus narcisist, cu plete adunate intr-o coada la ceafa.)

Povestea asta-i despre noi, care in curand ne-am nascut acum tot atat timp.

Va urma.


P.A.

Un zambet de balerin. Cinci trepte de beton.Pietris. Inca doua si inca una. Patru din lemn. Scaune infipte in declaratii. Masa, langa cea la care mi-a fi dorit sa stau. Salcii. Apa. Broastele vorbesc peste mine. Luminite galbene de craciun, si e imediat toamna.

„Nu o sa te mai vad”. Mi-e poala plina de bucati de inima.

Imi las capul pe spate si nu mai aud nimic, doar din cand in cand un glas incalcit si strident.

Knock-knock-knockin’ on heaven’s door…