Monthly Archives: Septembrie 2009

O sceneta muta

Astazi, ma intorceam acasa mai obosita ca niciodata de rutina zilnica, tarandu-mi picioarele cu greu dupa mine. Vad putin mai in fata un cuplu. Un el si-o ea. Tinandu-se de mana. Nimic neobisnuit, dar daca te uitai atent la mainile lor, ai fi remarcat dintr-atat grija care si-o poarta. Nu pot sa descriu scena aceea…se bucurau parca de orice: de soare, de vantul care-i mangaia, de toamna. Au ramas cateva clipe in loc, uitandu-se cu zambetul pe fata la o randunica ce se spala intr-o balta. Eu, un simplu spectator al dragostei lor. O dragoste muta. La propriu si la figurat. Cand am realizat asta, m-am intristat in inima mea. Mi-a fost atat de mila de ei. Mila pentru ca probabil nu si-au auzit vocea niciodata unul altuia. Poate ca nu au auzit niciodata cum suna un „Te iubesc” sau un „Noapte buna”. Si-au marturisit dragostea intr-un limbaj secret. Intr-unul cunoscut doar lor. Nici nu am indraznit sa-i intrerup. Am redus ritmul pasilor, si am ramas in spate. Am fost pret de cateva minute un spectator al unei piese mute. Si fiecare gest imi aducea o bucurie amestecata cu regret.

Anunțuri

Clipe. Stari.

Ma pierd de multe ori, ma ratacesc prin tocmai ce am creat cu mana mea. Completa amnezie. Nu recunosc nimic, si nu gasesc potecile. E tot schimbat, sau pur si simplu am uitat?. Cheile nu-s la mine. Iar le-am pitit pe undeva, iar starea asta-n care nu gasesc ceva ma copleseste. Doar realitatea ma trezeste din cand in cand, dar uneori nu-i suna nici ei alarma. Iar cand se intampla asta, adorm prin propriile-mi vise. Imi place, recunosc, sa-mi tes povestea pe nisip, dar el se duce. Mai departe. Iar eu raman si imi imaginez. Cum ar fi daca. Doar asta mi-a ramas, din tot nimicul care l-am avut. Clipe…ce s-au trasformat in ruine. Ruine ce-mi invadeaza teritoriul…macar de-ar fi al meu, dar nu sunt decat un chirias, un biet chirias. Dar unul unic. Imi regasesc amintirile printre arome, printre poze si trandafiri uscati…


E toamna…din nou.

A venit toamna. Abea astazi am observat-o. Astazi s-a facut remarcata. Eram pe alee, cu gandul mult prea departe, cand, mi-a cazut prima castana in cap. Parca ma trezise dintr-un somn adanc. M-am uitat in jos, si am ramas surprinsa sa vad castanele de ieri imbracate in verde, acum goale prin asternutul palid al frunzelor. Am stat o clipa in loc, incercand sa-mi dau seama ce se intampla. Mi-am ridicat privirea…deasupra mea era o ploaie de fruze. Mi-am pus o dorinta.

Ma uit in jur, nimeni pe strada. Doar eu, si din cand in cand cate-o bicicleta. Am profitat de asta, si m-am bucurat de fiecare pas facut in prima mea zi de toamna, de fiecare frunza neslefuita ce se rostogolea joviala pe drum gadilandu-mi pielea prin ciorapul de matase, de vuietul domol al vantului si de sunetul neasemuit al fiecarei frunze zdrobita de talpile mele.

Ah, imi place toamna. Cum sa nu-mi placa? E atat de aparte…e mai emotionanta si impozanta decat orice alt anotimp. As vrea sa o pot descrie in cuvinte, sau s-o cuprind intr-un tablou, dar nu pot… Tulburatoare, iese din orice tipar. Parca simt primele picaturi de ploaie rece din dimineata, vantul ala indraznet si obraznic care pe unii ii enerveaza, ei neputandu-si da seama ca e doar o simpla joaca. Miros de ceai, paine prajita si scortisoara. Fum iesind de la hornul fiecarei casute. Chipuri triste ce abea se zaresc de ceata groasa. Oameni mai tacuti…mai multa liniste pe strazi.

E toamna. Din nou toamna.


Suntem stapani, sau ne credem?

Suntem stapani sau ne credem?

 Ne credem stapani peste orice. Suverani. Furam putin din Dumnezeu.  Peste cei din jur, peste ceea ce ne inconjoara,peste vietuitoare,dar mai ales ne credem stapani peste noi,peste propria noastra viata. Credem ca totul e sub control,iar noi detinem controlul. Nu realizam ca viata am primit-o gratis. E un dar din partea Creatorului. El ne-a dat-o, tot El ne-o poate lua cand vrea. Asa ca degeaba incercam sa ne-o controlam. Poti sa mananci sanatos,dar sa te inneci cu un solz de peste. Sa faci sport pentru a te mentine,dar sa te calce un sofer beat in timp ce te plimbai cu bicicleta. Te poti ferii de multe lucruri,dar nu de toate. De celelalte se ocupa Dumnezeu.  Asa ca lasa-l sa-si faca treaba… traieste viata din plin, nu te mai obosii cu detalii.


Septembrie…bine-ai venit!

E septembrie, si e 1. O alta luna imi sta in fata, una mai palida si mai ruginita. Nici nu vreau sa-mi imaginez ce m-asteapta…dar sigur ma asteapta ceva. Ma asteapta aceeasi alee pe care merg spre scoala – care dimineata e mai lunga ca niciodata – aceeasi castani fara de care nu ar fi la fel, acelasi post de radio care-mi zbiara in timpane, acelasi pod pe sub care continua sa treaca apa si care imi trezeste mereu aceeasi intrebare :”E cam batran, ar fi cazul sa se rupa, oare cu mine?” – nu ca ar fi apa foarte mare dedesupt,dar totusi…onoarea – acelasi caine lup din fata unei case, aceeasi scoala, acelasi drum ’napoi…acelasi peisaj.

Restu’, vine de la sine.